
Gustav Klimt
Gustav Klimt, unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai artei decorative,a fost un pictor și decorator austriac, lider al avangardei vieneze și unul din fondatorii Secesiunii vieneze.
Gustav Klimt s-a născut pe 14 iulie 1862, la Baumgarten, una din suburbiile Vienei, fiind al doilea din cei șapte copii ai familiei.
În 1883, fraţii Klimt și prietenul lor, Franz Matsch, au fondat la Viena propria şcoală de artă decorativă şi au început să primească comenzi din mai multe părţi ale Europei. Una dintre ele a fost cea de la regele Carol I al României, care le-a cerut trei programe tematice destinate decorării reședinței de la Sinaia, astfel că artiștii au plecat în Regatul României și timp de trei ani au executat o serie de lucrări pentru decorarea castelului Peleş: au realizat o parte din “galeria de strămoşi” a castelului, copii după lucrări originale păstrate în castelul de la Sigmaringen, dar și opere originale, picturi și decorații pentru plafonul scării de onoare și, cea mai importantă lucrare, plafonul și friza decorativă a micuței săli de teatru a Peleșului.
În 1886, tinerii au participat la realizarea scărilor noului teatru imperial, Burgtheater din Viena, pentru care Klimt avea să primească de la împăratul Franz Joseph Ordinul de Aur al Meritului.
La nici treizeci de ani, Gustav Klimt era considerat unul din cei mai importanţi artişti austrieci, iar în 1897 a înfiinţat o nouă grupare artistică, separată de tradiționala Künstlerhaus, care se va numi Secesiunea, iar membrii acesteia au primit un teren din partea oraşului Viena, pentru a-şi putea construi un sediu. În următorii 15 ani a călătorit mult în Germania, Belgia şi Italia. La Ravenna a descoperit frumuseţea bazilicii San Vitale, iar mozaicurile aurii de inspiraţie bizantină l-au impresionat foarte mult, începând, din acel moment, să folosească aproape exclusiv placarea aurie.
În 1917, a fost numit membru de onoare al Academiilor de Artă din Viena şi München, dar câteva luni mai târziu, la începutul anului 1918, s-a îmbolnăvit de gripă în timpul pandemiei care a afectat întreaga Europă. Gripa s-a transformat într-o pneumonie severă și după câteva zile artistul a suferit un atac cerebral masiv.
Gustav Klimt a murit pe 6 februarie 1918, la vârsta de 55 de ani, la Wien-Neubau și a fost înmormântat în cimitirul Hietzinger din Viena.
Primul Portret al Adelei Bloch-Bauer s-a vândut la 19 iunie 2006 pentru suma record la vremea aceea de 135 de milioane de dolari americani. Pictura Doamna cu evantai s-a vândut în 2023 pentru 85,3 milioane de lire sterline (99,1 milioane de euro)

